Bună! Sunt Mirela Saghin, am 21 de ani și sunt studentă în anul III la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Galați, specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană curioasă, deschisă la oportunități și mereu dornică să învăț lucruri noi, să cresc și să devin o versiune mai bună a mea.
În prezent, sunt implicată în activități de voluntariat în cadrul facultății, lucru care m-a ajutat enorm. Am cunoscut oameni interesanți, de la care am ce învăța și lângă care mă simt suficient de confortabil încât să fiu eu însămi. Am avut ocazia să particip la diverse evenimente, cum ar fi târgurile educaționale, unde am discutat cu potențiali studenți și le-am povestit despre viața de student la FEAA Galați.
În afara activităților academice, îmi place să citesc, să călătoresc – acesta fiind și unul dintre motivele pentru care am ales această specializare – și să descopăr locuri și oameni diferiți. Îmi place tot ce înseamnă diversitate culturală și cred că învățăm foarte mult din expunerea la lucruri noi.
Unul dintre motivele principale pentru care am ales FEAA Galați a fost faptul că am simțit că aici nu este vorba doar despre cursuri și teorie, ci și despre dezvoltare personală. Fiind o persoană puțin mai introvertită și reticentă la început, facultatea m-a ajutat să devin mai deschisă, mai comunicativă și mai încrezătoare în mine. Am avut parte de o mulțime de evenimente și inițiative care au adus un plus față de ceea ce se învață în mod obișnuit la cursuri.
Viața de student e un adevărat carusel: are suișuri și coborâșuri. Sunt multe lucruri frumoase – de la prietenii noi și petreceri studențești, până la provocările care te forțează să crești și să devii mai organizat. Da, sunt și zile grele, mai ales când apar proiectele sau se apropie licența, dar fiecare obstacol vine cu lecțiile lui.
Recunosc că, la început, aveam multe emoții și întrebări: „Oare mă voi descurca? Oare am făcut alegerea potrivită?” Dar încă din primul semestru, am simțit că sunt exact unde trebuie. Cadrele didactice, voluntarii și, în special, tutorele de an au fost alături de noi și ne-au ghidat pas cu pas. Le sunt recunoscătoare pentru tot sprijinul oferit.
Astăzi, faptul că fac parte din echipa de voluntari și că pot, la rândul meu, să ghidez noii studenți, e o onoare. Este o responsabilitate care îmi aduce multă satisfacție. Îmi place să fiu parte din această echipă, să dau mai departe ceea ce am primit: sprijin, încredere, motivație și o energie bună.
FEAA Galați nu este doar o facultate – este o comunitate, un spațiu în care poți fi tu. Iar eu sunt mândră să fiu studentă aici. ❤️
Mirela Saghin pe Instagram 😀









