De 34 de ani o școală de afaceri pentru generația tânără din România!

Finanțe și Bănci – Învață jocul banilor

Ai avut vreodată o pușculiță în care ai pus toți banii primiți de la rude, sau alocația, sau banii strânși la joburi de vară?

Ți-ai făcut măcar o dată planuri să îți cumperi ceva, și a trebuit să strângi bani pentru asta?

Sau și mai bine, ai luat vreodată un “credit” de la părinți (gen, niște bani împrumut) scadent la primul salariu?

Fară să iți dai seama, ai făcut deja primii pași spre lumea fascinantă a banilor, a conturilor de economii sau a creditelor de nevoi personale. Încă puțin și CFO poate fi noua ta titulatură. Știi ce înseamnă?

Chief Financial Officer, a.k.a persoana care controlează banii, este unul dintre cei mai importanți oameni într-o companie.

Noțiuni precum buget, cota de piață, venituri, planificare, analiză, vor căpăta o altă însemnătate și pot deveni o armă în mâna unui profesionist. Sunt printre elementele ce stau la baza economiei, iar în cadrul Facultății de Finanțe și Bănci sunt studiate și aprofundate până în cel mai mic detaliu.

Să știi să citești rapoarte financiare, să întocmești bugete și să planifici banii, înseamnă o responsabilitate uriașă, însă îți aduce un nivel de încredere personală peste medie. Când știi că tu ești motorul care face întregul ecosistem financiar să se miște, iar strategia pe care o trasezi face o diferență între succes și insucces, atunci opțiunile tale sunt limitate – te motivează să devii cea mai bună versiune a ta.

Banii fac lumea să se învârtă!

Însă odată stăpânit jocul, odată ce înveți strategii, concepte și tehnici de bază, adaptabile diferitelor domenii economice, este necesară doar o gândire analitică, orientată spre rezultate, pentru a avea success.     

Benjamin Franklin a spus cândva că investiția în cunoaștere aduce cea mai buna dobândă. Specializarea Finanțe și Bănci, din cadrul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, a pregătit un program de studiu eficient, cu aplicații practice, ce te vor ajuta să investești cu folos timpul tău, primind în schimb cunoaștere. Cât de grozav trebuie să fie, să stăpânești jocul banilor!

Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor aniversează anul acesta 30 de ani de existență, confirmând în tot acest timp că este un nume cu rezonanță în rândul învățământului economic universitar din România, furnizând servicii educaționale de cea mai bună calitate.

În curând vor începe înscrierile pentru anul universitar 2020-2021, iar o nouă serie de studenți va intra în această fascinantă lume a afacerilor. Dacă iți place să faci planuri și apoi să le urmezi, dacă crezi că ești un bun strateg dar poți fi și creativ în același timp, cu siguranță vei fi în locul potrivit.

Vrei să fii studentul nostru?

Completează formularul de înscriere.

Ne găsești pe

Most Popular

Fii student la FEAA și obține la final mai mult decât o diplomă

Completează formularul de mai jos și fă primul pas în a fi student la FEAA


#studentlafeaa

Ultimele articole

Primii pași în viața de student

Te pregătești pentru noul rol de student? Cei care spun că este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții nu exagerează deloc! Te așteaptă